Martor în dosarul retrocedărilor. Alina Bica: „Voi chiar nu înțelegeți că-mi rup ăștia capul dacă nu e convocată comisia?”

Martor în dosarul retrocedărilor. Alina Bica: Voi chiar nu înțelegeți că-mi rup ăștia capul dacă nu e convocată comisia?
Publicat: 20/12/2014, 10:40

Potrivit declarației unui martor, citat în dosarul retrocedărilor care o vizează pe fosta șefă DIICOT, Alina Bica, aceasta făcea presiunea asupra conducerii ANRP pentru convocarea unei ședințe în care ar fi urmat să se rezolve anumite dosare. Potrivit Hotnews, în rechizitoriul procurorilor, martorul a povestit despre cum Alina Bica a făcut referire la o anumită Elena și un Dorin.

„Cum pot eu să mă duc la Elena și să-i spun că am pus o dezaxată la ANRP?”, ar fi spus Alina Bica, conform sursei citate, referindu-se la Dorina Danielescu, numită la conducerea ANRP cu sprijinul Elenei Udrea și Ioan Oltean.

Însă, deși numirea Dorinei Danielescu a fost una politică, aceasta nu a mai dat curs cerințelor celor care au susținut-o. În ședința pe care refuza să o convoace, cea a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), ar fi urmat să se discute dosare „sensibile”, cu nume grele din lumea politică. Și cum șefa ANRP refuza convocarea acestei ședințe, Alina Bica i-ar fi reproșat că „vor avea de suferit grav din partea altor persoane”, numind un anumit „Dorin”. „Voi chiar nu înțelegeți că-mi rup capul ăștia dacă nu e convocată comisia?”, ar fi zis Bica.

Mai mult, potrivit rechizitoriului DNA, citat de Hotnews, se prezintă și influența pe care o avea Dorin Cocoș în cadrul ANRP. Fiul său, Alin Cocoș, aflat în relații bune cu vicepreședintele ANRP, Sergiu Diacomatu, a participat la o întâlnire în cadrul ANRP, Cocoș fiind surprins când stătea cu picioarele pe masă.

Până acum, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Alina Bica (aflată în arest preventiv), Crinuța Dumitrean (fostă șefă la ANRP) și Sergiu Diacomatu, alături de alți inculpați, aceștia fiind acuzați de prejudicierea bugetului cu peste 61 de milioane de euro pentru supraevaluarea unui teren al omului de afaceri Stelian Gheorghe.

În același dosar, procurorii DNA au cerut arestarea preventivă și a deputațlor Cătălin Teodorescu și Marko Attila.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cum vor fi monitorizate telefoanele. Informația face înconjurul lumii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Test de cultură generală. Ce animal nu are stomac?
×